Reflexii aurii la apus de soare


Am amânat destul de mult postarea asta, însă mai bine mai târziu decât niciodată. Așa că azi am ieșit la poze. Am ieșit să zâmbesc, să mă bucur de soare și de puțin timp liber. Adevărul e că în ultimul timp îmi plac locurile neaglomerate și mai liniștite.
Trebuie să recunosc că în ultimul timp mă cuprinde o stare de neliniște când știu că trebuie să merg la poze, mai ales pentru că în ultimul timp am pus destul de multe kilograme. Însă mă gândesc că sunt multe fete/femei care sunt în situația mea așa că îmi doresc mult să le încurajez să se îmbrace frumos.
Fusta asta ce dansează pe lângă corp am primit-o de la Bangood.com și trebuie să recunosc că nu am avut mari așteptări. Mă gândeam că va ajunge șifonată, însă am fost uimită cât de frumos a fost aranjată pe pliuri. în colet. Are o nuanță superbă. Are elastic în talie, ceea ce face ca mărimea să fie bună oricărei siluete. Ca și minus, e că, elasticul strânge foarte foarte tare, cu toate că se mai întinde mai mult decât e nevoie pentru mine. Aveți vreo idee, de cum aș putea să slăbesc elasticul?
Cât despre balerini, sunt preferații mei vara aceasta! Au venit în ultimul pachet de pe Pinkbasis.com și sunt tare comozi, cu toate că m-au bătut puțin. Mi-am comandat mărimea 8 adică 40 și îmi sunt buni. Materialul e calitativ și sunt foarte finuți.
Fusta am combinat-o cu un tricou simplu, alb de la Pull & Bear și cu geanta aurie de la Aldo din magazinul Tezyo, care mi-e tare dragă și chiar dacă s-a cam deteriorat, vara asta insist să o mai port!
Sunt curioasă, unde ați purta voi o astfel de ținută?


Follow me on Facebook - www.facebook.com/ancafratilablog
and Instagram - @arhancafratila

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu